Arhiva lunii: iunie 2013

Noua Mazda3: debut internaţional, aşteptări globale

După două generaţii şi 10 ani de prezenţă pe piaţă, Mazda3 se laudă cu o cifră impresionantă: peste 3,5 milioane de unităţi vândute în întreaga lume. Nu e de mirare, deci, că japonezii au aşteptări enorme de la noua Mazda3. Care, la prezentarea oficială – petrecută, simultan, la Melbourne, St.Petersburg, Istanbul, Londra şi New York –, a etalat cele două atuuri ale casei: designul Kodo şi tehnologia SkyActiv. Mai mult »

Mai mult

Ce este şi cum funcţionează transmisia cu ambreiaj dublu

Deşi pare o invenţie relativ nouă, transmisia cu ambreiaj dublu este mai veche decât ai crede. Francezul Adolphe Kegresse, creatorul autoşenilei, s-a gândit la o asemenea cutie încă din 1939; totuşi, cei care au reuşit să o pună în practică au fost germanii, prin Audi şi Porsche.

Bunăoară, în 1985, faimosul Audi S1 triumfa în la fel de celebra cursă de la Pikes Peak echipat cu o transmisie cu ambreiaj dublu. Un an mai târziu, Porsche 962C devenea primul prototip dotat cu o cutie PDK (acronimul folosit de Porsche pentru cutia cu ambreiaj dublu), câştigător într-o cursă de anduranţă (Monza 1000). Mai mult »

Mai mult

Pantofi cu toc retractabil: sigură la volan, elegantă oriunde

Femeile o ştiu prea bine: şofatul în pantofi cu toc – în special cei de tip “cui” – nu este deloc uşor. Iar asta n-ar fi nimic, pe lângă faptul că este foarte periculos. Potrivit unei statistici, aproximativ 80% din şoferiţele britanice poartă încălţăminte neadecvată la volan, iar 10% dintre ele au admis fie că au avut un accident, fie că au fost foarte aproape să-l producă din cauză că tocul a alunecat ori a rămas prins între pedale. Mai mult »

Mai mult

Maserati GranCabrio MC Novitec Tridente: cabrio şi supercar

Maserati GranCabrio nu mai este la prima tinereţe, dar italienii ştiu să-l menţină în atenţie: anul trecut, la Salonul Auto de la Paris, au prezentat versiunea MC – cel mai sportiv cabriolet produs vreodată sub semnul Tridentului. Şi totuşi, se poate şi mai bine. Intră în scenă Maserati GranCabrio MC Novitec Tridente.

În ciuda numelui cu rezonanţe latine, Novitec Tridente – specialistul în modele Maserati al mai binecunoscutului grup Novitec – este un tuner cât se poate de german; în consecinţă, tot ce intră pe mâna angajaţilor are tendinţa să devină extrem. Mai mult »

Mai mult

Cum să-ţi păzeşti maşina de hoţi în 9 paşi

În acest articol, vrem să-ţi furnizăm câteva sfaturi care îţi vor explica cum să-ţi păzeşti maşina de hoţi.

În general, hoţii au nevoie doar de câteva minute sau, uneori, chiar mai puţin de un minut pentru a sparge sau fura o maşină; ca atare, este important să-ţi iei măsuri de protecţie, chiar şi atunci cînd părăseşti automobilul pentru scurt timp. Mai mult »

Mai mult

Need for speed: Top 10 viteze pe Autobahn

Infrastructura rutieră din Germania are (minimum) două atracţii majore: circuitul de la Nurburgring şi autostrada fără limită de viteză – celebra Autobahn.

Dacă pe primul ai nevoie de măcar ABC-ul pilotajului pentru a stăpâni un bolid de câteva sute de cai-putere, pe Autobahn îţi trebuie nişte mâini ferme şi… puţin curaj. Scopul final? Atingerea unor viteze din cauza cărora, în oricare alt colţ de lume, ai ajunge la închisoare. Mai mult »

Mai mult

BMW Serie 4 Coupe: nume nou, cunoştinţe vechi

Cea de-a patra generaţie a sportivei bavareze etalează nu doar noutăţi în plan tehnico-stilistic, ci şi o titulatură inedită: BMW Serie 4 Coupe. Din fericire, urmaşul lui Serie 3 Coupe şi-a schimbat doar părul, nu şi “năravul”, el rămânând, în continuare, cel mai nimerit promoter al sloganului “Plăcerea de a conduce”. Mai mult »

Mai mult

Cum funcţionează motorul turbo?

În ultimii ani, motoarele supraalimentate au revenit în forţă în industria auto. Ele oferă puteri semnificativ mai mari decât propulsoarele aspirate de cilindree echivalentă, consumă mai puţin şi au emisii mai mici. Totuşi, cum funcţionează motorul turbo? Mai mult »

Mai mult

XF 2.2 diesel ECO2 este cel mai eficient Jaguar

Disponibil în ambele variante de caroserie (Saloon şi Sportback), XF 2.2 diesel ECO2 reduce, cităm, „povara pricinuită de taxele mari şi , în acelaşi timp, este demn de luxul şi rafinamentul asociate cu gama de modele XF”.

În acest scop, propulsorul cu aprindere prin compresie dispune de un sistem Stop-Start „inteligent”, în timp ce rezervele de putere sunt exploatate eficient prin intermediul transmisiei automate cu 8 rapoarte. Mai mult »

Mai mult

Sistemul Magic Body Control: confort suprem, marca Mercedes

Cu noul S-Klasse, producătorul german şi-a propus să creeze cea mai bună maşină din lume. În acest scop, inginerii din Stuttgart au dotat nava-amiral cu o serie de tehnologii desprinse, parcă, dintr-un film SF, printre care şi sistemul Magic Body Control.

Aceasta este, în esenţă, o evoluţie a suspensiei pneumatice ABC (Active Body Control), introdusă iniţial în producţia de serie (în 1999) pe cea de-a doua generaţie CL (W215). Mai mult »

Mai mult