Cum funcționează propulsia lui Volvo XC90 T8: smart luxury

„Performanțele unui SUV de lux, coroborate cu un nivel al emisiilor pe care inclusiv hibrizii de talie mică se chinuie să-l atingă” – cam așa este descrisă perla coroanei Volvo, XC90 T8, în paragraful de introducere al mapei de prezentare. Impresionant, dar asemenea „fraze-șoc” nu mai surprind pe nimeni. Iar motivul este cât se poate de simplu: deși, în manualele producătorilor, magia funcționează de minune, la probele practice ea își arată, aproape de fiecare dată, adevărata față – un truc ieftin de marketing, al cărui secret rezidă într-o notă minusculă de subsol. Nu spunem că acesta va fi și cazul tot-terenului suedez, deoarece mai avem de așteptat până la primul test-drive; între timp, un lucru e sigur: dinspre viitorul constructorului suedez adie o briză îmbietoare de prospețime. Iar una din surse este chiar propulsia lui Volvo XC90 T8

Vezi tu, odată cu nava-amiral a flotei de crossover-e, producătorul din Gothenburg a scris prefața unei noi ere. Nu doar o eră a eficienței, ci una în care el va fi singurul responsabil de viitoarele succese și/sau eșecuri. Să ne explicăm: până în momentul intrării sub aripa chinezilor de la Geely, strategia lui Volvo a fost intens influențată (și, deseori, înfrânată) de planurile lui Ford. Structura ofertei de modele, platformele tehnice și gama de motorizări, poziționarea pe piață, planul de marketing – aproape totul era dictat din birourile de la Detroit, iar imaginea mărcii a avut de suferit până în punctul pe care-l cunoaștem cu toții: marginea falimentului.

Cum funcționează propulsia lui Volvo XC90 T8

Din fericire, pentru Volvo s-a găsit un salvator (sperăm ca, într-un final, și peste SAAB să dea același noroc), iar asiaticii au avut, până în prezent, o singură pretenție: crearea unei limuzine de lux, în stare să dea bătăi de cap tripletei Audi A8/BMW Serie 7/Mercedes S-Klasse. Totuși, managerii scandinavi sunt reticenți atât la angrenarea mărcii într-un conflict atât de dificil (în defintiv, au mai încercat și alții și n-au reușit), cât și la impregarea ei cu tenta poleită a luxului; ca atare, planul celor de la Geely a fost tras, deocamdată, pe linie moartă. În schimb, ambele părți au fost de acord că, pentru a deveni credibil, Volvo trebuie să se rupă complet de trecut. Iar momentul zero, contrar aparențelor, nu a început cu anunțul noului XC90, ci a… tehnologiilor sale, având în prim plan platforma SPA și motoarele familiei Drive-E.

Dar să nu ne îndepărtăm de la subiect: îl avem de analizat pe T8 și a sa motorizare puternică ca un V8, dar frugală ca un… monocilindru de scuter (media teoretică, calculată după normele europene, este de 2,5 l/100 km, corespunzătoare unui nivel al emisiilor de doar 59 g de CO2/km). Hai să vedem sursa incredibilului…

Cum funcționează propulsia lui Volvo XC90 T8

Un hibrid puțin obișnuit

“XC90 T8 este un hibrid de tip plug-in, un model hibrid convențional și un vehicul performant, toate împachetate într-un singur ambalaj” spune doctorul Peter Mertens, vicepreședinte al Departamentului de Cercetare-Dezvoltare al mărcii suedeze, într-o încercare de a sintetiza tot ceea ce face acest SUV atât de diferit de concurență. Și reușește, căci, sub caroseria elegantă a marelui tot-teren, sălășluiește unul dintre cele mai complexe sisteme de propulsie de pe piață. Nu atât în plenitudinea sa, cât al fiecărei componente în parte.

Iată, de pildă, unitatea termică: nu este vreun V6 de cilindree medie aspirat ori „dopat”, așa cum găsești sub capotele a destui rivali, ci o uzină de forță în format ultracompact (doi litri cilindree, mai exact), cu doar patru cilindri, ce produce nu mai puțin de 318 CP și 400 Nm. Da, ai mai auzit pe undeva detaliile și cifrele acestea: este motorul regăsit și în dotarea purtătorilor indicativului T6, fascinant inclusiv prin soluția mixtă de supraalimentare – compresor mecanic (dedicat regimurilor joase de turație, acolo unde alte agregate înregistrează deloc apreciatul gol turbo) și turbocompresor (pentru turațiile ridicate).

Cum funcționează propulsia lui Volvo XC90 T8

La mică distanță, înghesuit între consumatorul de benzină și transmisia automată cu opt rapoarte – revizuită, apropo, pentru o funcționare optimă în ansamblul hibrid (pompa de ulei, de exemplu, este supradimensionată pentru a asigura ungerea corespunzătoare în modul full-electric și, totodată, a garanta o creștere de presiune când sarcina mobilității se mută pe „umerii” propulsorului termic) – se află un motor electric de 46 CP, cu rol de starter, ce îndeplinește trei funcții importante:

  • susține trecerea fără întreruperi de la rularea în modul 100% ecologic la cea în care se consumă și hidrocarburi (astfel încât, spune Volvo, șoferul să perceapă cele două agregate ca fiind, de fapt, unul singur);
  • acționează ca un generator electric;
  • contribuie cu un supliment de până la 150 Nm, atunci când este necesar un plus de forță din partea sistemului de propulsie.

Cum funcționează propulsia lui Volvo XC90 T8

Lămurit? Bun, pentru că… mai există un motor electric. De data aceasta, vorbim despre un dispozitiv de dimensiuni mai mari, montat deasupra punții posterioare, căruia i s-a încredințat misiunea de a mișca roțile spate atunci când șoferul nu vrea fie părtaș la încălzirea globală. Până la 82 CP și 240 Nm poate livra unitatea „verde”, nu înainte însă de a slei acumulatorul de 65kW plasat, în mod inteligent, în tunelul median al SUV-ului. Rezultatul? Volumul unității de stocare nu micșorează nici habitaclul, nici spațiul dedicat bagajelor, așa cum se întâmplă la alte tot-teren-uri hibride. În plus, repoziționează centrul de greutate al lui XC90 T8 într-o zonă mai joasă și mai bine centrată, contribuind la ameliorarea manevrabilității și, implicit, a siguranței la condus.

Bineînțeles, pentru că vorbim despre un vehicul hibrid, o atenție deosebită a fost acordată funcției de recuperare a energiei pierdute la frânare, cantitatea redobândită fiind depozitată în baterie sau, după caz, utilizată imediat. De răcirea ansamblului electric se ocupă un sistem special conceput pentru acest model (acesta include două circuite suplimentare: unul pentru motoarele electrice, celălalt pentru baterie), iar, în ceea ce privește utilizarea sa, el se supune unui cvintet de setări pe care îl vom detalia în cele ce urmează.

Cum funcționează propulsia lui Volvo XC90 T8

„Muscle-SUV” sau material de flotă Greenpeace – tu alegi

Propulsia lui Volvo XC90 T8 poate dezvolta, la nevoie, până la 400 CP și 640 Nm, suficient cât să imprime crossover-ului de 4,95 metri lungime (și peste două tone greutate) o accelerație 0-100 km/h în doar 5,9 secunde. Pe de altă parte, asemenea acte de „huliganism” au puțină legătură cu personalitatea ori sensul existențial al mașinii, drept pentru care se vor manifesta destul de rar. Altfel spus, este genul de putere despre care e bine să știi doar că o ai la dispoziție, mult mai relevante fiind metodele de economisire a combustibilului. În consecință, sistemul de propulsie instalat pe cel scump produs al mărcii scandinave are cinci moduri de funcționare (selectabile de la butonul rotativ de pe consola centrală ori touchscreen-ul de pe bord), dintre care doar unul îi satisface pe amatorii de șofat cu pedala la fund. Acestea sunt următoarele:

Hybrid

Este setarea implicită, potrivită pentru utilizarea de zi cu zi. În funcție de modul de condus și condițiile de trafic, vehiculul „decide” singur care dintre cele două motoare, cel termic și cel electric va fi folosit, astfel încât consumul de benzină să se situeze la cele mai bune valori posibile.

Pure electric

După cum îi sugerează și numele, este modul care îi permite SUV-ului, atunci când bateria este încărcată la maximum, să devină un vehicul 100% ecologic. În acest caz, doar unitatea electrică montată la nivelul punții spate propulsează mașina, imprimându-i o autonomie de peste 40 km. Practic, vorbim despre o distanță suficientă pentru cvasimajoritatea utilizatorilor urbani, a căror rută zilnică între servici și casă, chiar incluzând o mică raită pe la hypermarket poate fi efectuată cu maximum de răspundere față de mediul înconjurător. Nota bene, însă: este important să dezvolți un stil de condus cumpătat; altfel, orice necesar de putere suplimentară sesizat de electronică va trezi la viață unitatea termică.

Cum funcționează propulsia lui Volvo XC90 T8

Power mode

Din nou, o titulatură foarte sugestivă pentru unica metodă de a exploata toate resursele mașinii. Alege-o și atât agregatul Drive-E, cât și motorul electric vor da tot ce pot (dispozitivul ecologic va începe „exercițiul” mai devreme, având în vedere capacitatea de a oferi instantaneu întreg cuplul motor), dându-i gigantului nordic posibilitatea să combată inclusiv SUV-urile cu motoare V8. Cu consecințele de rigoare la pompa de realimentare, desigur; pe de altă parte, ne așteptăm la un consum mai decent decât al mastodonților animați de propulsoare multicilindru.

AWD

Prin această setare, șoferul alege ca sistemul de propulsie să pună la treabă toate cele patru roți. Util atunci când vrei să ieși dintr-o situație delicată, ce impune o soluție similară blocării diferențialului.

Save

Este modul de utilizare care permite șoferului să salveze energia stocată în baterie. De pildă, dacă aceasta este încărcată până la un nivel acceptabil, iar șoferul nu dorește să scadă sub respectiva cotă, setarea „îngheață” utilizarea acumulatorului pentru ca energia depozitată să poată fi folosită mai târziu (eventual în modul Pure Electric). Dacă, dimpotrivă, bateria este descărcată, șoferul poate folosi consumatorul de hidrocarburi pe post de generator pentru încărcarea ei.

E vremea pentru o concluzie.

Cum funcționează propulsia lui Volvo XC90 T8

Epilog

Spre deosebire de rivalii germani, încă angrenați în războiul cailor-putere, Volvo a ales o strategie care ar putea să-i aducă mari beneficii în privința imaginii și, implicit, a succesului pe piață: luxul cu simț de răspundere. Sistemul de propulsie al lui XC90 T8 este, momentan, cel mai bun exemplu al noii orientări, demonstrând că puterea, deși importantă, ar trebui subordonată modului în care trebuie folosită. Altfel spus, Volvo nu crede în capacitatea puterii absolute de a corupe în mod absolut și… la fel ar trebui să faci și tu. În definitiv se poate, iar acum știi și cum.

Sursa: Volvo

Error thrown

Cannot use object of type stdClass as array