Dotarea maşinii contra certurilor în familie: sfaturi utile

Te-ai gândit vreodată că maşina familiei poate deveni măr al discordiei între tine şi partenerul de viaţă? Nu neapărat din cauza opiniilor diferite privind utilitatea ei, ci pentru că, pur şi simplu, nici unul nu s-a gândit să o configureze astfel încât să fie un autoturism pentru amândoi. Aşa că, în cele ce urmează, îţi propunem 5 echipamente de care trebuie să ţii cont într-o misiune importantă: dotarea maşinii contra certurilor în familie.

Acestea sunt, într-o ordine absolut aleatoare, următoarele:

1) Scaunele cu memorie
2) Volanul reglabil
3) Tempomatul adaptiv
4) Climatizarea bi-zonă
5) Sistemul de navigaţie

Să le tratăm pe rând.

1) Scaunele cu memorie

Nimic nu e mai frustrant atunci când te aşezi la volan, decât să constaţi că scaunul nu mai este în poziţia în care l-ai lăsat. Mai ales pentru un bărbat, coordonatele spaţiale în spatele “timonei” sunt sfinte. Iar, de aici şi până la o ceartă pe tema “De ce mi-ai mutat scaunul?”, nu mai e decât un pas.

Ca atare, recomandăm bifarea opţiunii “scaune cu memorie”. Chiar şi cele mai simple memorează minimum două poziţii, iar soft-ul îşi aminteşte inclusiv poziţia oglinzilor retrovizoare. Totul, printr-o simplă apăsare de buton. Unde mai pui că unele sisteme, mai recente, memorează şi postul de radio preferat

2) Volanul reglabil

Dacă n-ai solicitat scaunele cu memorie, măcar de volanul reglabil să nu uiţi. Reglabil atât pe înălţime, cât mai ales pe adâncime. De obicei, un membru al cuplului este mai scund decât celălalt; ca atare, dacă pedalierul nu ridică probleme de acomodare, un volan care poate fi tras sau împins permite lăsarea scaunului în poziţia preferată a celui mai înalt. Nu este o soluţie la fel de eficientă ca scaunele cu memorie, dar măcar arăţi că ţi-ai dat interesul.

3) Tempomatul adaptiv

Stai prea aproape de maşina din faţă. Sau, dimpotrivă, stai prea departe. Asemenea constatări pot degenera într-o discuţie periculoasă nu doar pentru relaţia conjugală, ci şi pentru siguranţa cuplului (în definitiv, unul dintre parteneri şofează în momentul respectiv).

În consecinţă, cumpără o maşină dotată cu tempomat adaptiv. Nu este cel mai ieftin echipament, e adevărat, dar, pe de altă parte, nici nu are de ce să fie: la ora actuală, sistemul “ştie” nu doar să menţină distanţa faţă de vehiculul anterior (pe care, evident, o puteţi seta de comun acord), ci şi să acţioneze frânele dacă cel din faţă încetineşte brusc. Ba mai mult – unele tempomate stopează maşina complet, fără ca măcar şoferul să atingă pedala de frână. Problemă rezolvată, prietenie salvată.

4) Climatizarea bi-zonă

Tu nu suporţi căldura, el/ea este mai friguros(oasă) – cum rezolvaţi problema? Cu un sistem de climatizare bi-zonă, evident. Acesta permite formarea unui microclimat în arealul fiecăruia, astfel că nu se vor isca discuţii pe tema temperaturii ideale.

Acuma – nu-ţi închipui că între tine şi partener se va ridica un soi de zid termic: totuşi, tehnologia e îndeajuns de eficientă încât să nu fi nevoit să suporţi “capriciile” meteo ale celuilalt. Investiţia îşi justifică preţul mai cu seamă vara, dacă eşti genul căruia îi place să stârnească un mini-viscol în habitaclu, iar perechea şi-ar dori doar o adiere de primăvară. Sau viceversa…

5) Sistemul de navigaţie

De multe ori, ne place să credem că ne descurcăm fără sistem de navigaţie şi fără ajutorul vreunui localnic; din păcate, nu tot timpul se întâmplă aşa. Iar dintr-o rătăcire se pot naşte, pe bună dreptate, stări de nervozitate şi certuri. Pentru a evita asemenea momente, recomandăm cu căldură un sistem GPS performant: fie pe cel oferit de producătorul maşinii, fie unul aftermarket.

Chiar dacă, uneori, şi ele mai greşesc, în covârşitoarea majoritate a cazurilor te scot din încurcătură; în plus, graţie funcţiei de memorare a traseelor şi adreselor, nu vei fi obligat să ţii minte locurile în care ai vrea să te întorci.

Împărţirea unei maşini nu e deloc o treabă uşoară. Mai ales dacă maşina este folosită frecvent de ambii parteneri. Într-o lume ideală, fiecare îşi conduce propriul automobil, pe care şi-l dotează (şi îl întreţine) după bunul plac; din păcate, acest scenariu generează cheltuieli suplimentare. Pe care, de multe ori, nu dorim să le facem.

De aceea, maşina familiei trebuie configurată de-aşa natură încât să se muleze pe nevoile şi preferinţele ambilor proprietari. Iar problema e mai complexă decât alegerea unui motor economic sau a unui model cu portbagaj mare. Secretul stă în detalii şi, respectând indicaţiile de mai sus, vei diminua nu doar riscul unei gâlceve, ci şi şansele ca cineva să-ţi reproşeze, la un moment dat, că nu te gândeşti la alţii.

Error thrown

Cannot use object of type stdClass as array