Top 10 modalităţi de reducere a consumului de combustibil

În acest articol ne-am gândit să venim în ajutorul tău cu 10 sfaturi utile, privind o serie de modalităţi de reducere a consumului de combustibil. Preţul carburanţilor a luat-o razna în ultima perioadă, mai ales în Europa, consumul devenind un factor foarte important în utilizarea de zi cu zi a unei maşini.

Chiar dacă deţii un hibrid sau un diesel de cilindree mică, nu înseamnă automat că nu e loc de mai bine în ceea ce priveşte consumul obţinut şi, până la urmă, orice economie suplimentară, cât de mică, se adună în timp.

Aceste metode, luate individual, aduc câştiguri minore, însă, combinându-le şi ţinând cont de ele pe termen lung, beneficiile se vor simţi cu siguranţă în buzunarul tău.

Pe scurt, lista lor este următoarea:

1. Încetineşte
2. Verifică presiunea din pneuri
3. Verifică filtrul de aer
4. Accelerează progresiv
5. Fii constant
6. Renunţă la aerul condiţionat
7. Evită pneurile late
8. Ia cu tine doar strictul necesar
9. Alege un motor mai mic sau un hibrid
10. Condu doar când este absolut necesar

Să le luăm pe rând.

1. Una dintre cele mai bune modalităţi de reducere a consumului de combustibil este diminuarea vitezei. Lipsa autostrăzilor şi limitările de viteză frecvente, deseori prost gândite, generează frustrări pe care le înţelegem şi care te pot tenta să te grăbeşti; totuşi, nu uita: creşterea vitezei scade autonomia exponenţial.

Rulând mai relaxat, în limitele legii – ca să folosim o expresie populară –, vei constata că nu pierzi atât de mult timp precum ai crede şi, mai important, consumul va scădea cu siguranţă.

Dacă, întâmplător, te afli pe una dintre puţinele autostrăzi româneşti, reducerea vitezei (cu 10-20 km/h) va diminua substanţial necesarul de benzină sau motorină, datorită regimului constant de rulare. Acestea fiind zise, nu uita să foloseşti banda întâi pentru a nu-i incomoda pe cei care au motive întemeiate de a se grăbi.

2. Verificarea presiunii din pneuri este un lucru neglijat în permanenţă şi unul dintre factorii principali ce duc la creşterea consumului. Pierderea presiunii este un lucru constant, pe care nu-l poţi împiedica.

Un cauciuc insuficient umflat generează rezistenţă suplimentară la rulare (datorită suprafaţei mai mari care ia contact cu asfaltul) şi, implicit, maşina ta va arde mai mult combustibil decât în mod normal.

Ca atare, îţi recomandăm să verifici presiunea lunar şi doar când pneurile sunt reci, pentru ca valorile citite să fie reale. Cele recomandate de producători sunt trecute, de cele mai multe ori, în cartea maşinii şi/sau pe o plăcuţă amplasată pe pragul uşii şoferului.


3.
Un filtru de aer murdar restricţionează accesul aerului în cilindri, reducând puterea motorului şi, ai ghicit, crescând consumul. De regulă, filtrele de aer pot fi accesate uşor, iar schimbarea lor este condiţionată de gradul de „transparență”. Mai exact, dacă lumina trece prin ele, mai pot fi utilizate; în caz contrar, trebuie înlocuite.

Optează pentru filtre care pot fi curăţate şi reutilizate, reducându-ţi astfel şi costurile de întreţinere.

4. Acceleraţiile bruşte sunt mari consumatoare de combustibil, fiind de preferat o metodă progresivă. În cazul transmisiilor automate moderne, apăsarea uşoară a pedalei de acceleraţie va fi recunoscută de unitatea de control, care va selecta treapta superioară la o turaţie mai mică. Dacă maşina ta este dotată cu o cutie manuală, la fel, încearcă să treci la următoarea treaptă mai devreme, evitând, pe de altă parte, subturarea motorului.

5. Planificarea fiecărei „mişcări” în avans este una dintre cele mai bune modalităţi de reducere a consumului de combustibil. Dacă te afli pe un segment de drum aglomerat, evită să accelerezi şi să frânezi haotic. Soluţia optimă în astfel de situaţii constă în alegerea unui regim de deplasare constant. Asemenea şoferilor de tir experimentaţi, redu viteza dacă este necesar, încearcă să foloseşti o singură treaptă de viteză (preferabil una superioară) şi să te menţii cât mai mult în mişcare.

6. În zilele toride de vară, aerul condiţionat este mană cerească şi consumul suplimentar se justifică din plin. Însă, sunt multe situaţii în care te poţi răcori fără să-l foloseşti. Când nu este foarte cald, este de ajuns să deschizi un geam pentru a reduce temperatura din habitaclu.

În schimb, la viteze foarte mari, folosirea aerului condiţionat este mai indicată, unul sau mai multe geamuri deschise afectând semnificativ rezistenţa la rulare.


7.
Jantele mari şi pneurile late arată bine, nimic de zis. Mai mult, dacă sunt alese corect, ele îmbunătăţesc stabilitatea maşinii tale. Totuşi, dacă nu deţii un automobil eminamente sportiv, beneficiile pot păli în faţa consumului mărit. Dacă parcurgi foarte mulţi kilometri într-un an şi bugetul are prioritate, alege jante de dimensiuni mai mici şi pneuri cu un coeficient de frecare redus.

8. Periodic, fă inventarul obiectelor din maşină. Dacă ai o familie numeroasă şi/sau călătoreşti des, sunt şanse mari ca vehiculul tău să fie plin cu tot felul de lucruri de care nu ai nevoie pe moment, dar care, însumate, pot cântări destul de mult, mărind consumul.

9. Dacă intenţionezi să cumperi o maşină nouă, ia în considerare şi un hibrid sau un diesel de cilindree mică. Câştigul va fi evident, mai ales dacă faci trecerea de la un motor mare pe benzină (atât în ceea ce priveşte consumul, cât şi impozitul anual).

10. Cea mai mare economie o poţi face conducând doar când este absolut necesar. De asemenea, planifică-ţi drumurile astfel încât să poţi rezolva cât mai multe dintre lucrurile propuse. De exemplu, încearcă să-ţi faci cumpărăturile dintr-un singur loc şi aprovizionează-te pentru perioade mai lungi.

Folosind un mix al sfaturilor de mai sus, plus alte alternative, cum ar fi mersul pe jos sau cu bicicleta (care îţi fac şi bine), cheltuielile cu combustibilul se vor diminua cu siguranţă.

Sursa: About.com

Surse foto: TheSolarCommons, Intelleflex, Boaters Resource Center

Error thrown

Cannot use object of type stdClass as array