Noul BMW i8: drivingmachine.next

Nu va fi un adversar pentru Mercedes SLS AMG Electric Drive. Sau un alt supercar eco incredibil de puternic, dar şi incredibil de scump. Nu, noul BMW i8 – al cărui preţ era anticipat, la vremea prezentării conceptului, la vreo 100.000 de euro (SLS AMG Electric Drive costă, în Germania, 416.500 de euro) –, va avea altă misiune. Pe scurt, va încerca să fie tot ce este i3, plus încă ceva pe deasupra. Ceva mai mult.

Probabil, ne vom referi la i8 ca la primul sportiv pur-sânge ecologic, ancorat în realitatea zilelor noastre. Pe de-o parte oferind doza ideală de plăcere şi eficienţă, iar, pe de alta – şi aici se face diferenţa –, nesperat de “user-friendly“. OK, şi de la i3, un model eminamente “verde”, aşteptăm o personalitate dinamică (cel puţin în comparaţie cu alte maşini electrice). Dar i8 va fi altceva. Începând cu felul în care arată.

Designul

Camuflajul hidos, aplicat prototipului dezvăluit pe circuitul Miramas din Franţa, nu a reuşit să ascundă evidentul: din orice unghi ar fi privit, BMW i8 arată ca un supercar veritabil.

Profilul extraplat, schiţat de capota plonjată şi plafonul alunecos, trâmbiţează o aerodinamică de excepţie (cX-ul este de numai 0,26); totuşi, mai sunt şi alte indicii ale ambiţiei bavarezului: uriaşa priză de aer din faţa parbrizului, consolele scurte, pragurile sculptate, posteriorul sofisticat şi, nu în ultimul rând, “amprenta” specifică unui sprinter. Un sprinter ghemuit în bloc-start: la o lungime de 4,69 metri, i8 expune o lăţime de 1,94 metri; între timp, în punctul cel mai înalt, bolidul abia măsoară 1,29 metri. Cât despre adevăratul potenţial…

Structura

Ca şi în cazul lui i3, structura lui i8 este un conglomerat aparte de aluminiu, magneziu şi CFRP (polimer întărit cu fibre de carbon). Ultimul, utilizat la fabricarea celulei pasagerilor (aşa-numitul modul “Life”). Dacă s-ar fi utilizat metal uşor, modulul cu 2+2 locuri ar fi cântărit cu 30% mai mult; aşa, economia de masă a anulat povara exercitată de motorul electric şi bateria litiu-ion.

Nici o componentă nu a fost trecută cu vederea, BMW salvând kilograme pe unde a putut; totuşi, preferatele noastre rămân geamurile din sticlă întărită chimic, primele de acest gen din industria auto. Realizate pe baza un principiu asemănător cu al ecranului de smartphone, ele au doar 0,7 mm grosime şi o greutate cu 50% mai mică decât a geamurilor obişnuite, din sticlă laminată.

La 1.490 kg, i8 are o masă proprie rezonabilă pentru un hibrid plug-in de înaltă performanţă, iar distribuţia greutăţii pe punţi este ideală (50%/50%). În plus, dispunerea acumulatorului în cel mai jos punct cu putinţă a coborât centrul de greutate până la un nivel record printre automobilele BMW. Deci, agil va fi, dar cât de rapid?

bmw-i8-insert2

Propulsia

După cum spuneam, BMW i8 este un hibrid de tip plug-in. Aşadar, nu-l putem include în galeria maşinilor 100% ecologice. Iar asta îi aduce… numai avantaje. Dar, despre ele, ceva mai târziu. Acum, să punctăm faptul că i8 este primul BMW motorizat de o unitate pe benzină cu trei cilindri.

Dotat cu injecţie directă şi sistem de supraalimentare TwinPower Turbo, agregatul de doar 1,5 litri, însărcinat cu animarea punţii spate (via o transmisie automată cu şase trepte), dezvoltă nu mai puţin de 231 CP şi 320 Nm. Cu alte cuvinte, vorbim despre cea mai mare putere specifică dezvoltată vreodată de un motor BMW: 154 CP/litru. La aceasta se adaugă forţa propulsorului electric sincron, care-şi foloseşte cei 131 CP şi 250 Nm pentru a acţiona puntea faţă (transmisia este asigurată de o cutie automată integrată, cu două rapoarte).

Una peste alta, coupe-ul lui BMW dispune de o putere combinată de 362 CP şi de un cuplu de 570 Nm – valori superioare (mai ales în privinţa momentului maxim) lui Porsche 911 Carrera. Carrera 4, căci, atunci când utilizează ambele motoare, i8 devine un model cu tracţiune integrală.

Sprintul clasic, al primei sute de kilometri pe oră, este rezolvat în mai puţin de 4,5 secunde (4,9 secunde pentru Porsche Carrera 4). Iar, dacă vrei să vezi cu cât poate rula una dintre cele mai rapide maşini “eco” din lume, trebuie doar să cauţi un sector de autobahn neîngrădit de limite de viteză: BMW i8 se opreşte din accelerat abia când vitezometrul indică 250 km/h. Pe de altă parte, eficienţa…

Factorul ecologic

Atunci când nu asistă motorul pe benzină la furnizarea unor sprinturi furtunoase, unitatea electrică se poate ocupa şi singură de propulsia lui i8. Vreme de maximum 35 km. În această situaţie, viteza de top a maşinii este limitată la 120 km/h – cu mult peste limita legală a oraşelor lumii.

Aşadar, când este folosit pentru raitele citadine, BMW i8 devine un vehicul 100% ecologic. Îl utilizezi între casă şi birou, apoi îl pui la încărcat. Oricum, timpul necesar umplerii bateriei litiu-ion este sensibil mai mic decât la alte modele plug-in: o priză de 220 V rezolvă misiunea în doar o oră şi jumătate. Şi totuşi – nici măcar acesta nu este adevăratul as din mânecă…

bmw-i8-insert

Autonomia

Oricât de impresionant ar fi timpul de încărcare de la priză, el păleşte în faţa sistemului de realimentare… instantanee. Procedura are un preţ, căci implică starterul pe post de generator electric şi… motorul termic în rolul furnizorului de energie mecanică (aşadar, pe distanţe lungi, i8 pierde calitatea de model “verde” veritabil); pe de altă parte, preţul plătit este nesemnificativ. Mai ales când e trecut prin filtrul principalului avantaj: autonomia.

Marele neajuns al maşinilor electrice, fie ele cu tentă sportivă ori ba, este raza de acţiune. Dar, în cazul lui i8, vorbim despre ea ca despre un alt punct forte. Şi nu unul oarecare, ci acela care, în final, dă adevărata măsură a valorii de produs “user-friendly“.

Utilizând butonul eDrive (Driver Experience Control la celelalte modele BMW), şoferul hibridului bavarez poate selecta unul din cele două moduri de condus: Comfort sau Eco Pro. Primul, activat automat la pornirea maşinii, oferă compromisul ideal între sportivitate şi eficienţă, în condiţiile unei autonomii maxime de, atenţie, 500 km. Cel de-al doilea este dedicat, evident, Mamei Natură, măsurile de economisire a energiei facilitând o autonomie maximă cu 20% mai mare (aşadar, 600 km).

Concluzie

Încă dinaintea testelor cu versiunea finală, un lucru este cert: BMW i8 se anunţă drept unul dintre cele mai reuşite modele ecologice de pe piaţă. Tocmai de aceea, aşteptările sunt uriaşe, vizând, cu precădere, promisiunile enunţate în mapa de presă. Ne vom convinge de respectarea lor în 2014, când hibridul bavarez îşi va face prezenţa în showroom-urile dealerilor; până atunci, îl vom vedea la Salonul Auto de la Frankfurt, perpetuând saga sloganului Ultimate Driving Machine.

Date tehnice

Dimensiuni şi mase

Lxlxh: 4.489 x 1.942 x 1293 mm
Ampatament: 2.800 mm
Masă proprie: 1.490 kg
Coeficient aerodinamic (cX): 0,26

Propulsie

Motor: L3 turbo pe benzină, 1,5 litri cilindree/electric sincron
Putere maximă combinată: 362 CP
Cuplu maxim combinat: 570 Nm

Transmisie

Transmisie: automată 6 trepte/automată 2 trepte

Performanţe

Acceleraţie 0-100 km/h: sub 4,5 secunde
Repriză 80-120 km/h: sub 4,5 secunde
Viteză maximă: 250 km/h
Viteză maximă în modul full-electric: 120 km/h

Autonomie

Autonomie maximă: 500 km, în modul Comfort (600 km în modul EcoPro)
Autonomie maximă în modul full-electric: 35 km
Emisii CO2: sub 59 g/km

Sursa: BMW

Error thrown

Cannot use object of type stdClass as array