Obiceiuri rele la volan: 15 lucruri pe care să nu le faci când conduci

În acest articol, vom detalia 15 obiceiuri rele la volan, de care trebuie să te dezveţi pentru a conduce în siguranţă.

Foarte multe accidente rutiere sunt cauzate de diverse năravuri pe care oamenii le manifestă în timp ce şofează, unele dintre ele pur şi simplu stupide. Cu alte cuvinte, dacă am reuşi să ne concentrăm asupra singurului obiectiv pe care-l avem de îndeplinit atunci când ocupăm scaunul din stânga – respectiv, condusul maşinii –, şoselele ar fi mai sigure.

Dar iată şi o listă a celor mai neavenite obiceiuri la volan:

1) Servirea mesei
2) Şofatul cu mâna atânând pe geam
3) Şofatul “la aspiraţie”
4) Visatul cu ochii deschişi
5) Fumatul
6) Căutatul lucrurilor pe bancheta din spate
7) Certurile
8) Machiajul
9) Admiratul peisajului
10) Potolirea animalului de companie
11) Grija copiilor
12) Condusul în condiţii de epuizare
13) Manevrarea aparaturii electronice
14) Vorbitul la telefon
15) Trimiterea SMS-urilor

Să le tratăm pe fiecare în parte.

1) Servirea mesei

Nu pare un lucru grav – şi nici nu este, în caz că te limitezi la un baton cu cereale sau o duşcă de apă minerală –, dar servitul mesei în maşină poate deveni periculos dacă exagerezi. Mai exact, dacă nu anticipezi dezastrele iminente.

De pildă, un pahar din carton plin cu cafea fierbinte. Sau un hamburger îmbibat cu maioneza şi ketchup, gata să facă firimituri şi să păteze tapiseria. Asta ca să nu mai vorbim despre mâinile unsuroase, alunecând de pe volan.

În consecinţă, sfatul nu poate fi decât unul: ia prânzul înainte sau după ce te-ai dat jos din maşină. Categoric, în caz de accident, nimeni nu o să accepte scuza că ţi s-a făcut foame taman când şofai.

2) Şofatul cu mâna atânând pe geam

Dincolo de dovada unui caracter necivilizat, şofatul cu mâna stângă atârnând nonşalant pe geam este şi periculos. De exemplu, mulţi ţin braţul într-o poziţie aproape orizontală; în atare situaţie, o depăşire razantă, efectuată de către cel din spate, poate avea ca rezultat zgârierea, ruperea sau, în cele mai grave situaţii, smulgerea completă a membrului superior.

În plus, cine ţine braţul pe geam şofează, automat, doar cu o singură mână. Cu toate consecinţele nefaste specifice acestui obicei.

3) Şofatul “la aspiraţie”

Nu este pentru prima dată când discutăm despre acest obicei deosebit de periculos; acum, însă, venim cu o lămurire suplimentară: rularea în siajul celui din faţă este primejdioasă indiferent de vreme.

Cea mai mică clipă de neatenţie din partea temerarului – sau o frânare de urgenţă a maşinii de dinainte – poate rezulta într-un accident foarte grav. Prin urmare, păstrează o distanţă potrivită vitezei de rulare. Şi, nu uita: indiferent de motivul lovirii din spate, cel aflat “la aspiraţie” este vinovat.

4) Visatul cu ochii deschişi

Ştim că sună ciudat, dar trebuie să recunoaştem: uneori, ne lăsăm atât de intens purtaţi de gânduri, încât uităm că, taman atunci, manevrăm vreo două tone de metal. Ceea ce, evident, nu e bine deloc. Nu spune nimeni că nu trebuie să fii relaxat la volan – dimpotrivă, este chiar indicat –, dar, ca majoritatea lucrurilor din viaţa noastră, şi destinderea trebuie făcută cu măsură.

Visatul cu ochii deschişi poate anihila minimul de focusare cerut pentru a şofa în siguranţă, iar măsurile de îndreptare ale greşelilor sunt, de cele mai multe ori, pripite. Ca atare, pe scaunul din stânga, păstrează o singură grijă: sosirea la destinaţie.

5) Fumatul

Mulţi vor spune că posedă dexteritatea necesară prinderii ţigării şi a volanului în acelaşi timp; nu îi contrazicem. Deşi e îndeajuns ca manevra de evitare să fie solicitată taman când duci ţigara la gură. În schimb, îi vom supune unui scenariu asemănător celui de la punctul 1. Numai că, de data aceasta, vom înlocui cafeaua (ori hamburgerul) cu micul sul plin cu tutun.

O clipă de neatenţie şi acesta ajunge pe haine sau tapiseria scaunului, pregătit să incendieze. Urmează foiala obligatorie, necesitată de stingerea jarului, apoi impactul. Cu maşina din faţă sau, mai rău, cu un pieton. Da, fumatul e un viciu complicat, dar, dacă trebuie musai să aprinzi o ţigară, parchează undeva şi potoleşte-ţi “setea”. Vei ajunge mai târziu la destinaţie, dar important e că vei ajunge.

6) Căutatul lucrurilor pe banchetă

Deşi majoritatea maşinilor au portbagaj, obişnuim să depozităm mărunţişuri pe banchetă. Până aici, nimic rău. Cel puţin, nu pentru siguranţa traficului. Problemele apar atunci când, te miri din ce cauză, vrem unul din acele lucruri. Aici, şoferii se împart în două categorii: cei care parchează maşina şi cei care nu. Ultimii sunt, evident, adevărate pericole, mai ales că acţiunile de căutare a obiectului nu se limitează doar la pipăit. Ridicarea din scaun şi chiar întoarcerea aproape completă a capului şi torsului fac parte din “procedeele” acestei “sport” extrem, încheiat de prea multe ori cu tragedii.

7) Certurile

Cearta este, cu siguranţă, una dintre cele mai obişnuite – şi, din păcate, periculoase – forme de distragere a atenţiei şoferului. Disputele se nasc din nenumărate cauze, dar şi mai importante sunt motivele pentru care trebuiesc încetate. Sau, pe cât posibil, evitate din start. Şi să nu crezi că distragerea este singura consecinţă nefastă: în urma unei gâlceve, psihicul celui de la volan poate fi serios afectat, problemele de concentrare şi apăsarea excesivă a acceleraţiei fiind doar două dintre urmări.

8) Machiajul

Doamnelor, domnişoarelor – deşi machiajul amplifică frumuseţea dobândită la naştere, el devine periculos atunci când este practicat la volan. Dacă faptul că deveniţi ţinta glumelor celor din jur nu contează atât de tare, gândiţi-vă la dezastrul pe care-l puteţi provoca ori de câte ori ochii, în loc să privească drumul, se oglindesc în bucata de sticlă încastrată în parasolar. Suntem de acord că, deseori, nu avem timp pentru toate activităţile propuse, dar autodistragerea atenţiei în timpul condusului, pur şi simplu, nu are scuză. Aspect valabil şi pentru domnii care aleg să se bărbierească în drum spre servici…

9) Admiratul peisajului

Aparent nevinovat, admiratul peisajului poate rezulta într-un accident pe cât de grav, pe atât de stupid motivat. Gen “am dat peste biciclist pentru că citeam o reclamă despre materiale de construcţii”. Sau “l-am lovit pe cel din faţă fiindcă eram atent la muncitorii care reparau banda de pe sensul opus”. Sigur, ca mai toate fiinţele care respiră pe suprafaţa acestei planete, avem predispoziţia să ne lăsam atraşi de obiecte/fenomene neobişnuite. Ceea ce e bine pentru realizatorii ştirilor de la ora şapte, dar rău pentru şoferi. Ca atare, concentrează-te, pe cât posibil, la drum. Ca să nu devii subiect pentru ştirile de la ora cinci.

10) Potolirea animalului de companie

Sfaturi referitoare la transportarea animalelor de companie am mai dat; totuşi, trebuie să insistăm pe situaţia în care prietenul necuvântător este lăsat liber prin habitaclu. Dacă respectivul este un câine sau un motan cuminte, totul este în regulă; dacă nu, pregăteşte-te să ai probleme. Fie pentru că îţi distrage atenţia de la condus, fie pentru că devii neatent în încercarea de a-l linişti. Şi, aşa cum se întâmplă mai mereu, nu vei fi singurul care o păţeşte: alţi participanţi la trafic sunt gata oricând să devină victime colaterale.

11) Grija copiilor

Deşi, în mod cert, sunt mai uşor de potolit decât animalele de companie, nu fă greşeala să subestimezi neastâmpărul copiilor. Teoretic, dacă au o ocupaţie, va fi linişte; în plus, cei mici pot fi ţinuţi sub control de sistemele Isofix. În cazul în care situaţia degenerează, înarmează-te cu răbdare: orice ar fi, acţiunea de calmare a spiritelor nu trebuie să compromită atenţia la volan.

Potrivit unui studiu realizat de o asociaţie caritabilă din Washington, SUA, pasagerii sunt principalele cauze de abatere a atenţiei şoferilor. Iar copii, potrivit aceleiaşi fundaţii, sunt de patru până la opt mai exasperanţi decât adulţii. Concluzia? Până se mai măresc, încearcă să nu mergi singur cu ei.

12) Condusul în condiţii de epuizare

Ai fost în club, ai stat toată noaptea, dar n-ai consumat băuturi alcoolice – prin urmare, ai dreptul să şofezi, nu? Da şi… nu, în acelaşi timp. E adevărat, legea îi pedepseşte doar pe şoferii chercheliţi, dar adevărul e că oboseala poate fi la fel de periculoasă ca o sticlă cu tărie. De fapt, nenumărate studii au demonstrat că efectul unei nopţi nedormite este similar cu ingurgitarea unei cantităţi apreciabile de băuturi spirtoase. Ca atare, dacă pregăteşti o noapte albă, apelează la companiile de taxi. Mai ales că oboseala nu cauzează doar pierderea concentrării: faza finală este, întotdeauna, somnul…

13) Manevrarea aparaturii electronice

Un alt obicei de evitat la volan este “joaca” cu aparatura maşinii. Nu negăm că sunt momente în care trebuie să acţionezi butoane, dar, dacă e musai, fă-o doar atunci când situaţia o permite (la semafor, la barieră, în ambuteiaje severe etc). Cu excepţia cazurilor în care vehiculul este dotat cu volan multifuncţional, radio-CD-ul, sistemul de infotainment şi/sau sistemul de navigaţie se transformă în adevăraţi acumulatori de concentrare, în detrimentul grijei pentru condus.

14) Vorbitul la telefon

În condiţiile în care inclusiv legea pedepseşte vorbitul la telefon în timpul şofatului, este inutil de subliniat cât de periculoasă este această îndeletnicire. Iar încăpăţânarea de a duce la urechi micul aparat, deşi ai manevre mult mai importante de făcut – cum ar fi, de exemplu, schimbatul vitezei –, este cu atât mai condamnabilă cu cât s-au inventat soluţiile de tip hands-free (cască, conexiune Bluetooth etc).

Oricum, chiar şi în prezenţa lor, nu trebuie să exagerezi cu adiţionalele: potrivit studiilor, vorbitul la telefon diminuează atenţia şoferului până la un nivel similar cu al consumului de alcool în limita legală. Cu alte cuvinte, vei fi concentrat şi nu prea. Iar, cu “nu prea”, nu suntem de acord.

15) Trimiterea SMS-urilor

Am lăsat pentru final trimiterea mesajelor de pe telefonul mobil. Nu pentru că ar fi cel mai nevinovat dintre năravuri, ci pentru că, dimpotrivă – pune cireaşa pe tortul obiceiurilor proaste la volan. Potrivit unei statistici efectuate, în SUA, de către agenţia guvernamentală de combatere a distragerii la volan, indivizii care trimit SMS-uri în timp ce conduc au de 23 ori mai multe şanse să comită un accident decât cei care preferă să-şi vadă de drum.

Apoi, este chiar momentul critic al scrierii şi trimiterii textului: în medie, cineva are nevoie de 4,6 secunde să scrie un mesaj scurt. La o viteză de 90 km/h, asta este echivalentă cu parcurgerea unui teren de fotbal, legat la ochi. Nimic altceva de adăugat… Ba da: orice s-ar întâmpla, nu da SMS-uri în timp ce conduci!

Foarte probabil, nu există om al cărui comportament să nu includă măcar un obicei prost. Sau periculos. Totuşi, atunci când urcăm la volan, trebuie să facem tot posibilul să ne descotorosim de ele.

Prin cele expuse anterior, am evidenţiat cele mai primejdioase deprinderi pe care le poate dezvolta un şofer. Memorează-le şi evită-le, astfel încât să contribui nu doar la siguranţa personală, ci şi a celor care pot avea ghinionul să se afle la locul şi momentul nepotrivit.

Sursă: Howstuffworks

Error thrown

Cannot use object of type stdClass as array