Sistemele de parcare automată. Şi parcarea devine o joacă.

Parcarea paralelă este, fără doar şi poate, spaima examenului de obţinere a permisului auto. Nici nu e de mirare, având în vedere că inclusiv şoferii experimentaţi au, uneori, dificultăţi în executarea unei parcări perfecte. Locurile strâmte, traficul intens şi nerăbdarea participanţilor la trafic intensifică starea de nervozitate a celor decişi să staţioneze, iar asta rezultă, frecvent, în bare de protecţie zgâriate şi, automat, în poliţe de asigurare costisitoare. Din fericire, acum există o soluţie: sistemele de parcare automată.

Deşi pare un concept foarte actual, lucrurile nu stau chiar aşa. Oamenii s-au gândit la o soluţie de înlesnire a manevrelor de parcare încă din perioada interbelică, când au propus împingerea în lateral a maşinii cu ajutorul a patru cricuri dotate cu roţi. Apoi, în anii ’90, inginerii de la Institutul Naţional de Cercetare Informatică şi Automatică (INRIA) din Franţa au experimentat un sistem automat de parcare paralelă pe un prototip Ligier. Totuşi, primul fabricant care a introdus o atare tehnologie pe un model de serie a fost Toyota, odată cu debutul celui de-al doilea Prius în septembrie 2003. Evident, nu toate au fost perfecte de la început…

Iniţial, sistemul – botezat IPAS – nu oferea un confort foarte ridicat. De exemplu, şoferul trebuia să determine mai întîi poziţia vehiculului în cadrul locului de parcare – misiunea era înlesnită de un ecran ce afişa atît o imagine a împrejurimilor, cât şi patru săgeţi de ghidare –, apoi să apese butonul de direcţionare automată. Odată selectat, IPAS prelua controlul volanului, orientând maşina spre locul de parcare. Finalizarea manevrei cădea, din nou, în sarcina şoferului, care doar rotea volanul astfel încât vehiculul să ajungă paralel cu trotuarul.

Lucrurile s-au îmbunătăţit odată cu introducerea unor tehnici de detecţie mai performante – camere video, senzori de proximitate, radare etc –, capabile nu doar să recunoască şi să calculeze exact dimensiunile locului de parcare, ci şi să detecteze obiectele (sau fiinţele) din jur. Astfel, maşinile au ajuns în postura de a recunoaşte singure dacă au suficient spaţiu pentru manevre, şoferul nefăcând altceva decât să stabilească viteza autoturismului prin acţionarea pedalei de frână.

În general, majoritatea sistemelor de asistenţă la parcare parcurg 3 etape simple:

1. Găsirea unui loc propice staţionării

Maşina rulează cu viteză redusă pentru a depista o zonă unde poate fi parcată; odată găsită, se poziţionează lângă vehiculul aflat în faţa locului de parcare, atenţionând totodată şoferul că e momentul să oprească.

2. Direcţionarea spre permietru

După ce a oprit maşina, şoferul este informat că trebuie să introducă treapta de marşarier pentru ca manevrele de parcare automată să poată începe. Creierul electronic preia apoi comanda sistemului de direcţie, manevrând automobilul în spaţiul desemnat. În tot acest timp, şoferul reglementează viteza de deplasare prin apăsări (sau eliberări) uşoare ale pedalei de frână.

3. Poziţionarea finală

În momentul în care maşina “consideră” că a ajuns în poziţia ideală, informează şoferul să oprească şi să selecteze treapta de mers înainte. Imediat după aceea, sistemul preia din nou controlul volanului, acţionându-l de aşa manieră încât vehiculul să se oprească paralel cu trotuarul.

Teoria sună bine, dar cum rămâne cu practica? Altfel spus, putem avea încredere într-o asemenea tehnologie? Ei bine, poate cel mai bun răspuns este “Putem, dar nu în totalitate“. Ca şi alte concepte aflate în faza de pionierat, sistemele de parcare automată nu sunt perfecte, asistenţa din partea şoferului fiind încă necesară.

Pe de altă parte, nenumăratele experimente din partea mass-media au demonstrat că, indiferent de destinaţie – parcarea paralelă sau, mai recent, parcarea perpendiculară –, tehnologia ajută nu doar la păstrarea integrităţii maşinilor (ori obiectelor aflate în preajmă), ci şi la evitarea congestionării traficului.

Ca atare, dacă n-ai devenit încă un as în parcări, îl poţi bifa liniştit pe lista cu opţionale. În plus, este important să ne obişnuim cu ele, căci sistemele de parcare automată nu sunt decât mici piese ale celui mai important puzzle tehnologic de la naşterea automobilului încoace: conducerea autonomă.

Surse: HowStuffWorksWikipedia, Toyota

Error thrown

Cannot use object of type stdClass as array