Alpina

Topul subiectelor auto din octombrie: asta ne-a plăcut

Soarta firească a oricărei ştiri este să se învechească, doar cele mai bune beneficiind de bonusul introducerii într-un sertar de memorie. Şi totuşi – zi de zi, suntem asaltaţi cu atâtea informaţii, încât, la un moment dat, devine imposibil să ne mai amintim când şi în ce împrejurare am auzit de cutare subiect interesant. Ca atare, am hotărât să inaugurăm o rubrică. O rubrică cu cele mai mişto noutăţi peste care am dat în luna precedentă. Mai mult »

Mai mult

Alpina D3 Bi-Turbo: Diesel (super)power

Asocierea cuvântului “diesel” cu termeni precum “viteză” sau “sport” nu mai miră pe nimeni în ziua de azi. Forcing-ul tehnologic al marilor constructori, coroborat cu obligativitatea de a crea maşini din ce în ce mai eficiente a dus la apariţia unor consumatoare de motorină în stare să câştige inclusiv cursa de la Le Mans. Şi nu o dată, ci de opt ori. Alpina D3 Bi-Turbo nu este chiar atât de rapidă, însă, pe şosea, nici un alt diesel de serie nu o întrece. Mai mult »

Mai mult