audi

Salonul auto de la Detroit 2015, partea I: exponenții puterii

Primul mare eveniment expozițional dedicat industriei auto și-a deschis porțile noaptea trecută, prilejuind jurnaliștilor din întreaga lume să ia nu doar pulsul producătorilor locali, ci și să analizeze debuturile de calibru ale începutului de an – modele internaționale de referință, de la care se așteaptă influențarea ierarhiilor și cotelor de piață în segmentele vizate. Desigur, reprezentând un spațiu virtual dedicat mașinilor premium, echipa Webcarblog a monitorizat cu atenție sosirea „vedetelor” la standurile expoziției din Detroit, acțiune în urma căreia, anticipezi bine, a rezultat o listă cu automobilele pe care mușterii zonei high-end trebuie să le considere în perioada următoare. Mai mult »

Mai mult

Tehnologii auto la CES 2015, partea a III-a: oul lui Mercedes

Primele două episoade ale acestui scurt foileton, dedicate lui Audi și BMW, au expus o rivalitate oarecum de la distanță în ceea ce privește conducerea autonomă: dacă fabricantul din Ingolstadt a inițiat o demonstrație cu un model A7 Sportback capabil să se conducă singur pe o distanță de 900 km, rivalul din Munchen a replicat cu un i3 experimental, în stare nu doar să se parcheze automat, ci să-și și găsească locul într-o parcare supraetajată. Mai mult »

Mai mult

Tehnologii auto la CES 2015, partea a II-a: replica lui BMW

După cum am relatat în primul episod al mini-serialului dedicat lui CES 2015 (pe care, dacă nu ai avut ocazia să-l citești, îl poți lectura aici), Audi a înălțat serios ștacheta în privința noilor tehnologii auto. Dar nu neapărat până la un nivel pe care alții să nu-l poată atinge și, eventual, depăși. Iar, când vine vorba de realizările de ultimă oră ale unui producător premium german, trebuie să te aștepți ca măcar unul dintre rivali să se afle prin preajmă, profitând de propriul stand pentru a demonstra că oferta lui este mai bună. Mai mult »

Mai mult

Tehnologii auto la CES 2015, partea I: Audi vs… viitor

În mod tradițional, industria auto așterne pe prima pagină a agendei sale anuale acronimul „NAIAS”, inventat pentru a scurta timpul de pronunțare a lui North American International Auto Show. Sau, așa cum îl cunoaștem noi, Salonul Auto de la Detroit. Acesta a rămas, în ciuda crizei care a lovit „Motown”-ul, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale de profil, în vederea căruia producătorii auto se pregătesc cu multe luni înainte; pe de altă parte, însă, trebuie să recunoaștem: ce mai este universul automobilistic în ziua de azi, fără computere, gadget-uri, aplicații, electronică de ultimă oră și conectivitate? Mai mult »

Mai mult

Audi A8 second-hand: mai mult lux, mai puțin exces

Până acum, prin intermediul materialelor publicate în paginile acestui blog, am lămurit două aspecte importante despre nava-amiral a producătorului din Ingolstadt: faptul că tinde să devină cel mai periculos adversar al etalonului Mercedes-Benz S-Klasse, respectiv că, în ciuda update-ului destul de discret, este mai bine să cumperi un exemplar cu facelift. Ei bine, având în vedere că, de la lansarea modelului revizuit, a trecut aproape un an și jumătate (interval mai mult decât suficient pentru formarea unei oferte generoase de mașini „la mâna a doua”), a sosit clipa să afli ce economii poți face alegând un Audi A8 second-hand în detrimentul unuia nou. Mai mult »

Mai mult

Noul Cadillac CTS-V: jocurile puterii

Precum o vizită neașteptată din partea Secretarului Apărării, generatoare de fiori în ciuda fizicului deloc impunător și a ținutei „corporate”, tot așa apariția sedanului din imagini ar trebui să stârnească rumoare în birourile producătorilor premium germani, declanșând mecanismul amorțit al neliniștii și obligând la căutarea unor răspunsuri pentru întrebările ce vor urma. De fapt, va fi o singură întrebare: este noul Cadillac CTS-V numele forței implacabile pe care atât triumviratul AudiBMWMercedes, cât și amatorii de „uber”-limuzine vor învăța să o respecte, sau doar încă o încărcătură explozivă cu potențial devastator, montată, din păcate, într-un proiectil la fel de „eficient” ca cele nord-coreene? Mai mult »

Mai mult

9 masini premium în 2015, partea a II-a: dreptul la replică

Precum spuneam și în prima jumătate a acestei prezentări (pe care, în caz că n-ai citit-o, o poți lectura aici), 2015 va fi un an foarte interesant pentru producătorii de modele premium (și, implicit, pentru clienții lor). Outsiderii vor reveni în forță (vezi planul grupului FIAT-Chrysler pentru Alfa Romeo și atuurile Giuliei, viitorul sedan de talie medie), iar unii dintre ei se vor aventura pe noi teritorii („accidentate”, dacă este să vorbim de Bentley și al său SUV). Mai mult »

Mai mult

9 mașini premium de reținut în 2015, partea I: Alfa is back!

Cu riscul de a fi acuzați de lipsă de inspirație ori de enunțarea unui truism, vom spune ceea ce este deja evident: 2014 a oferit multe motive de satisfacție clienților de modele premium și de lux. Nume consacrate jucând pe scena noilor generații (sau „veterane” etalând un facelift pentru menținerea popularitatății încă doi-trei ani), apoi modele inedite cu gânduri de reciclare a ierarhiilor, dar și mișcări de trupe în staff-ul mai marilor sau mai micilor corporații, pe fondul obligatorului progres tehnologic care ne-a adus cu un pas mai aproape de izbăvirea dependenței de petrol și introducerea conducerii autonome – categoric, la toate nivelurile, anul pe cale să se încheie a avut de toate. Mai mult »

Mai mult

5 mașini premium SH pentru iarna 2014-2015: winter cool

Gust sau preferință generalizată la un moment dat, privind îmbrăcămintea, ținuta și/sau comportarea – potrivit DEX, aceasta este definiția modei. Desigur, ca orice definiție, nu a fost gândită să aibă un caracter descriptiv, ci doar să „spună” cât mai multe într-un format cât mai succint; moda, pe de altă parte, influențează, știi prea bine, multe alte aspecte ale vieții. De fapt, modifică atâtea niveluri ale existenței noastre, încât se confundă, la un moment dat, cu însuși stilul de viață al fiecăruia. Mai mult »

Mai mult

Noul Audi Q7: 20 de lucruri care merită știute

Fani ai gigantului din Ingolstadt, așteptarea a luat sfârșit: noul Audi Q7 și-a consumat debutul virtual iar, dacă ai drum spre Detroit în luna ianuarie, îl vei putea admira „în carne și oase” la primul mare salon auto al anului. Americanii cu siguranță se vor topi după el, având în vedere dimensiunile exterioare generoase (5,05 metri lungime, 1,97 metri lățime și 1,74 metri înălțime), dar și ampatamentul consistent (2,99 metri); totuși, ne așteptăm ca mașina să facă furori și pe tărâm european, unde, ca oriunde pe întinsul globului, va avea de înfruntat o concurență foarte dificilă: BMW X5, Mercedes-Benz GL, recent lansatul Volvo XC90 și chiar Land Rover Range Rover Sport. Mai mult »

Mai mult