Ford

Salonul auto de la Detroit 2015, partea I: exponenții puterii

Primul mare eveniment expozițional dedicat industriei auto și-a deschis porțile noaptea trecută, prilejuind jurnaliștilor din întreaga lume să ia nu doar pulsul producătorilor locali, ci și să analizeze debuturile de calibru ale începutului de an – modele internaționale de referință, de la care se așteaptă influențarea ierarhiilor și cotelor de piață în segmentele vizate. Desigur, reprezentând un spațiu virtual dedicat mașinilor premium, echipa Webcarblog a monitorizat cu atenție sosirea „vedetelor” la standurile expoziției din Detroit, acțiune în urma căreia, anticipezi bine, a rezultat o listă cu automobilele pe care mușterii zonei high-end trebuie să le considere în perioada următoare. Mai mult »

Mai mult

Tehnologii auto la CES 2015, partea a III-a: oul lui Mercedes

Primele două episoade ale acestui scurt foileton, dedicate lui Audi și BMW, au expus o rivalitate oarecum de la distanță în ceea ce privește conducerea autonomă: dacă fabricantul din Ingolstadt a inițiat o demonstrație cu un model A7 Sportback capabil să se conducă singur pe o distanță de 900 km, rivalul din Munchen a replicat cu un i3 experimental, în stare nu doar să se parcheze automat, ci să-și și găsească locul într-o parcare supraetajată. Mai mult »

Mai mult

Cum funcționează propulsia lui Volvo XC90 T8: smart luxury

„Performanțele unui SUV de lux, coroborate cu un nivel al emisiilor pe care inclusiv hibrizii de talie mică se chinuie să-l atingă” – cam așa este descrisă perla coroanei Volvo, XC90 T8, în paragraful de introducere al mapei de prezentare. Impresionant, dar asemenea „fraze-șoc” nu mai surprind pe nimeni. Iar motivul este cât se poate de simplu: deși, în manualele producătorilor, magia funcționează de minune, la probele practice ea își arată, aproape de fiecare dată, adevărata față – un truc ieftin de marketing, al cărui secret rezidă într-o notă minusculă de subsol. Mai mult »

Mai mult

Noul Volvo XC90: Valhalla Rising

Doisprezece ani. O longevitate remarcabilă, chiar şi pentru un SUV din zona high-end a celor de talie mare. Desigur, originalul Volvo XC90 nu a stat degeaba pe piaţă, căci, doar în Europa, peste 225.000 de exemplare şi-au găsit un loc în parcarea sau garajul cuiva. Ceea ce nu e tocmai rău, având în vedere personalitatea neutră a maşinii şi… concurenţa virtual imposibilă: Audi Q7, BMW X5 şi Mercedes ML. Acum însă, noul Volvo XC90 propune o schimbare. Mai mult »

Mai mult

Centura de siguranţă cu airbag: grijă pentru cei din spate

De când se ştie, Donald Lewis a rezolvat probleme. Şi nu oricum, ci mânat de ambiţia omului care vrea să construiască o lume mai bună. Probabil, ţi-ai dat seama că vorbim despre un inventator, iar motivul pentru care îl amintim este că, printre cele peste 130 de lucrări (inclusiv un nou tip de motor cu reacţie, folosit ulterior în programele spaţiale Mercury, Gemini şi Apollo), se află una care ne interesează în mod deosebit: centura de siguranţă cu airbag. Mai mult »

Mai mult

Salonul Auto de la Detroit 2014: toate noutăţile marcante

Este început de an şi, aşa cum orice pasionat de automobile ştie, luna ianuarie aparţine salonului de la Detroit. Mulţi dintre producători şi-au anunţat premierele încă de anul trecut; alţii au mers şi mai departe, alegând să-şi prezinte creaţiile în avans, folosind suportul global al Internetului. Chiar şi aşa, însă, au rămas destule noutăţi interesante, fie că vorbim despre modele premium de serie, fie că vizăm o mână de prototipuri futuriste. Mai mult »

Mai mult

Noul Ford Mustang: Bun venit în secolul 21!

Anul viitor, în data de 17 aprilie, fanii lui Ford Mustang vor sărbători 50 de ani de la lansarea celebrului pony-car. Ne aşteptăm la meeting-uri şi petreceri fastuoase pe întreg teritoriul Statelor Unite, căci, nu-i aşa, Mustang a fost dintotdeauna o legendă americană get-beget. Ei bine, exact asta încearcă să… schimbe noul Ford Mustang, beneficiarul unui ADN tehnic suficient de modern încât să-i permită lansarea unei campanii de cucerire a Globului. Mai mult »

Mai mult

Top SEMA 2013: vedetele marelui show de tuning american

Americanul are o vorbă: ce (ţi) se întâmplă în Las Vegas, rămâne în Las Vegas. Zugrăvită în nenumărate pelicule hollywoodiene, viaţa de noapte din Oraşul Păcatelor se laudă cu multe ispite, la rându-le născătoare de experienţe foarte neortodoxe; totuşi, ca orice regulă, şi cea de sus are o excepţie. Respectiv, un eveniment anual care nu merită doar văzut, ci şi cât mai mediatizat. Iar acesta este SEMA Show – salonul uneia dintre cele mai mari asociaţii mondiale, reprezentând sectorul aftermarket. Mai mult »

Mai mult

10 dotări pentru maşina unei femei: sfaturi utile

Ai lăsat soţul să se ocupe de căutarea viitoarei tale maşini? Mare greşeală. Cel mai probabil, individul visează motoare turbo, scaune sport şi tracţiune pe roţile posterioare, aşa că alegerea o să fie în consecinţă. OK, poate nu atât de „hardcore” (depinde cât de dezvoltată este latura sensibilă), dar, oricum, departe de necesităţile tale. Dacă nu vrei să se întâmple asta, ia aminte la paragrafele următoare, alcătuind o listă cu 10 dotări pentru maşina unei femei. Mai mult »

Mai mult