Întreţinerea şi exploatarea maşinii

Detailing auto: Shine like a diamond!

Setul de activităţi grupate sub titulatura „detailing” – sau „car valeting” în literatura anglo-saxonă – este prezent şi în România, deşi, la noi, volumul de activitate este mai degrabă timid (dacă ne luăm după declaraţiile celor implicaţi în domeniu). Este bine de ştiut, chiar de la început, că, în general, se recomandă o operaţiune de detailing la fiecare 12 luni, mai ales în condiţiile de climă din România.

În majoritatea cazurilor, detailing-ul se face înaintea vânzării maşinii (aşa cum arătam şi aici) sau, după caz, la cumpărarea unei maşini second-hand (mai ales din segmentul premium); totuşi, mulţi au o concepţie parţial greşită sau, mai degrabă, o neînţelegere a ceea ce înseamnă detailing auto. Mai mult »

Mai mult

Husele antiderapante: scapă de problema lanţurilor

Vacanţa de iarnă bate la uşă, iar, dacă plănuieşti să ajungi pe pârtia de schi – ori, pur şi simplu, oaza de linişte din mijlocul naturii –, înseamnă că ai luat în calcul şi achiziţia unui set de lanţuri pentru zăpadă. Noi însă, credem că există o soluţie mai bună: husele antiderapante.

OK, OK – ştim ce o să spui: lanţurile sunt mai ieftine şi mult mai durabile. Pe de altă parte, trebuie să recunoşti că sunt dificil de montat (mai ales atunci când îngheaţă), iar, în timp, strică anvelopele, articulaţiile suspensiilor şi, mai grav, sistemul de direcţie. Mai mult »

Mai mult

Pregătirea maşinii pentru iarnă: 12 sfaturi utile

“Vara nu-i ca iarna”, spune o vorbă veche, şi parcă nicăieri nu este mai valabilă ca în cazul autoturismelor. Frigul, umezeala, zăpada şi sarea împrăştiată pe şosele pun la grea încercare caroseria şi componentele maşinilor, în timp ce şoferii sunt nevoiţi să se confrunte cu tot felul de situaţii delicate în drum spre destinaţie. Pentru a nu experimenta capcanele sezonului rece, este important să fii atent la pregătirea maşinii pentru iarnă. Mai mult »

Mai mult

Verificarea şi întreţinerea anvelopelor: sfaturi utile

În articolul următor, vom detalia 8 sfaturi utile cu privire la verificarea şi întreţinerea anvelopelor.

Fie din neatenţie, fie din nepăsare, majoritatea şoferilor tind să neglijeze anvelopele maşinii. Iar asta, evident, este o greşeală ce poate avea consecinţe extrem de grave. Poziţionate între “ciocanul” forţei motorului şi “nicovala” suprafeţei de rulare, anvelopele sunt unele dintre cele mai solicitate piese din ansamblul constructiv; în consecinţă, devine capitală nu doar verificarea periodică a stării fizice, ci şi îngrijirea lor. Mai mult »

Mai mult

Cum să faci plăcută o călătorie lungă cu maşina

În cele ce urmează, vom detalia 10 sfaturi utile, menite să transforme o călătorie lungă cu maşina într-o experienţă plăcută.

Te pregăteşti de concediu. Şi, de data asta, vrei să-l faci cât mai departe de casă. Avionul iese din discuţie, din diverse motive (ale tale sau ale familiei); aşadar, rămâne soluţia road-tripul-ui, la bordul maşinii personale. Mai mult »

Mai mult

Călătoria cu animalul de companie: sfaturi utile

În acest material, îţi oferim câteva sfaturi de care trebuie să ţii cont atunci când faci călătoria cu animalul de companie, nu doar cu familia.

Fie el câine, pisică sau altă vietate dragă ţie, animalul de companie posedă simţuri şi nevoi speciale; în consecinţă, nu trebuie tratat ca un simplu geamantan şi uitat, de-a lungul călătoriei, într-un colţ al habitaclului (ori în portbagaj, dacă eşti proprietar de SUV, combi sau monovolum). Mai mult »

Mai mult

Cum să-ţi păzeşti maşina de hoţi în 9 paşi

În acest articol, vrem să-ţi furnizăm câteva sfaturi care îţi vor explica cum să-ţi păzeşti maşina de hoţi.

În general, hoţii au nevoie doar de câteva minute sau, uneori, chiar mai puţin de un minut pentru a sparge sau fura o maşină; ca atare, este important să-ţi iei măsuri de protecţie, chiar şi atunci cînd părăseşti automobilul pentru scurt timp. Mai mult »

Mai mult

Top 10 modalităţi de reducere a consumului de combustibil

În acest articol ne-am gândit să venim în ajutorul tău cu 10 sfaturi utile, privind o serie de modalităţi de reducere a consumului de combustibil. Preţul carburanţilor a luat-o razna în ultima perioadă, mai ales în Europa, consumul devenind un factor foarte important în utilizarea de zi cu zi a unei maşini.

Chiar dacă deţii un hibrid sau un diesel de cilindree mică, nu înseamnă automat că nu e loc de mai bine în ceea ce priveşte consumul obţinut şi, până la urmă, orice economie suplimentară, cât de mică, se adună în timp. Mai mult »

Mai mult

Curăţarea interiorului: 3 aspecte de care trebuie să ţii cont

În acest articol vrem să-ţi prezentăm aspectele la care trebuie să fii atent la curăţarea interiorului maşinii tale, astfel încât să eviţi problemele ce pot fi cauzate de murdăria adunată de-a lungul sezonului rece. Ţinând cont de ele, nu numai că vei avea un habitaclu curat, dar efectele benefice vor fi de durată.

Un interior murdar, pe lângă disconfortul vizual, poate genera şi unul olfactiv.

În afara mirosurilor neplăcute, gurile de ventilaţie murdare pot răspândi în interiorul maşinii praf şi alţi factori alergenici. Mai mult »

Mai mult