Test-drive Audi A7 3.0 TDI Bi-Turbo: coupe de businessman

În epoca postmodernă, coupe-ul reprezenta o maşină cu două portiere, acoperiş fix şi, în general, un caracter sportiv. De obicei, latura practică era sacrificată pe altarul unui design elegant şi aerodinamic, iar propulsoarele regăsite sub capotă păreau mai preocupate să impresioneze prin puterea dezvoltată, nu prin consumul de combustibil înregistrat. Dar asta era în trecut! Azi, coupe-ul a început să prindă forme din ce în ce mai neconvenţionale, „altoindu-se” cu limuzinele şi chiar cu SUV-urile. De asemenea, inclusiv caracterul s-a cam schimbat, aspectele practice şi consumul de combustibil făcându-şi încet loc printre trăsăturile de bază. Test-drive Audi A7 3.0 TDI Bi-Turbo, în cele ce urmează…

test-drive audi a7 3.0 tdi bi-turbo

Frumos, dar şi util

Plecat pe urmele lui Mercedes-Benz CLS şi concurent cu BMW Serie 6 Gran Coupe, Audi A7 Sportback nu insistă în direcţia opulenţei, ci mizează pe o frumuseţe naturală, cu linii simple şi detalii de design elegante. Astfel, chiar şi la patru ani de la lansare, aspectul pare la fel de proaspăt ca în prima zi. Caracterul distins iese în evidenţă graţie uşilor cu geamuri fără ramuri şi pavilionului plonjat evident către spate.

Pe de altă parte, A7 Sportback nu se pierde în detalii ce ţin de estetică, propunând un concept de caroserie oarecum atipic, cu un hayon amplu aşezat peste un portbagaj încăpător. În mod normal, volumul maxim de încărcare este de 535 de litri, dar acesta poate ajunge până la 1.390 de litri prin plierea spătarului banchetei. Deci, utilitatea nu este nici pe departe un subiect tabu.

De asemenea, nici locurile din spate nu intră în categoria accesorii, perechea de uşi suplimentare, privite de purişti ca un lucru în plus, asigurând un acces decent. Pasagerii care vor călători pe banchetă nu vor beneficia de confortul oferit de limuzina A8, în schimb au suficient spaţiu la dispoziţie pentru a nu se simţi nedreptăţiţi, inclusiv cei mai înalţi.

test-drive audi a7 3.0 tdi bi-turbo

Interior spectaculos şi dotări moderne

Fără a ieşi din tiparele de design Audi, bordul propune materiale bune calitativ, o precizie a asamblărilor excelentă şi o ergonomie fără cusur. În schimb, dacă din nu ştiu ce motiv vrei să reglezi coloana de direcţie astfel încât să fie împinsă la maximum către faţă, vei descoperi că maneta care comandă ştergătoarele atinge bordul şi declanşează stropitoarele de parbriz.

Urmează o curăţare exemplară şi involuntară a geamului, care însă ştirbeşte faima Audi de a construi interioare aproape perfecte. Deşi această scăpare poate fi uşor trecută cu vederea şi nu este deranjantă, ea ilustrează foarte bine filozofia utilizării aceloraşi repere în cazul mai multor modele, fără a verifica dacă nu apar şi situaţii neprevăzute.

Sistemul multimedia MMI îşi grupează comenzile pe tunelul median, în spatele schimbătorului de viteze, şi propune inclusiv un touchpad ce recunoaşte caracterele scrise de mână. Alături de structurarea meniului, ceva mai complicată, o altă critică merge în direcţia displayul central, care, prin dimensiune şi rezoluţie, trădează faptul că Audi A7 3.0 TDI Bi-Turbo urmează să treacă cât de curând printr-un facelift.

În schimb, lista de dotări opţionale este în acord cu timpurile noastre şi propune o paletă largă de sisteme de siguranţă şi confort. Cei cu dare de mână pot opta pentru o sonorizare marca Bang & Olufsen extrem de performantă, Head-Up Display, tempomat inteligent cu funcţie de oprire, faruri cu leduri, frâne ceramice, asistent la parcare (efectuează manevrele cu o intervenţie minimă din partea şoferului), precum şi un arsenal întreg de sisteme de asistenţă, ce vin în sprijinul şoferului pentru a îmbunătăţi siguranţa.

test-drive audi a7 3.0 tdi bi-turbo

3.0 TDI Bi-Turbo, un motor excelent

În afara sportivelor S7 şi RS7, cel mai puternic propulsor al gamei A7 este dieselul 3.0 TDI Bi-Turbo, lansat în 2011. Acesta dezvoltă 313 CP, exact cât afişează şi concurenţa bavareză regăsită sub indicativul 640d. Un duel foarte strâns, care, în cele din urmă, este câştigat de Audi datorită cuplului motor de 650 Nm, mai mare cu 20 Nm decât la Serie 6 Gran Coupe.

Pe de altă parte, BMW mai are în ofertă o versiune de 381 CP a dieselului de 3,0 litri, cu şase cilindri în linie, prezentă pe modelul M550d. Aceasta nu este disponibilă în cazul coupe-ului cu patru uşi, dar reuşeşte o performanţă spectaculoasă, fiind la doar 4 CP în urma celui mai puternic diesel existent la ora actuală pe un autoturism produs în serie mare – noul V8 4.2 TDI de sub capota lui Audi A8 facelift. Ştiu, referirea de mai sus nu prea are legătură cu testul de faţă, dar cred că este interesantă pentru orice pasionat de automobile.

test-drive audi a7 3.0 tdi bi-turbo

Revenind la oile noastre, A7 Sportback 3.0 TDI Bi-Turbo este capabil de performanţe foarte bune, accelerând până la 100 km/h în doar 5,3 secunde. Mai mult, „ronţăitul” specific dieselurilor este ţinut la respect de insonorizarea bună a habitaclului, iar cuplul motor generos asigură reprize fulminante în orice treaptă de viteză. Din păcate, acestea nu sunt însoţite şi de un sunet spectaculos, în ciuda eşapamentului „lucrat”, care se străduieşte să încingă atmosfera.

În compania transmisiei automate ZF cu opt trepte de viteză (ce a debutat cu ceva timp în urmă la aceeaşi rivali de la BMW şi, de ceva vreme, îşi drum şi prin gama de modele Audi), acceleraţiile se desfăşoară cu o fluenţă perfectă, care aminteşte de transmisiile CVT oferite la unele modele A6. De asemenea, răspunsul la apăsarea pedalei de acceleraţie este foarte bun, iar, în modul sport, padelele din spatele volanului aproape că devin inutile.

Un alt aspect plăcut al acestui diesel este consumul de combustibil care, în viaţa reală, nu îl depăşeşte cu mai mult de 1,5 litri pe cel indicat în fişa tehnică (6,4 l/100 km).

test-drive audi a7 3.0 tdi bi-turbo

Dinamică elevată

În încercarea de a mulţumi pe toată lumea, A7 Sportback propune ca opţiune suspensia pneumatică Adaptive Air Suspension, ce permite reglarea tăriei amortizării. Permisivă şi suficient de silenţioasă pe modul Comfort, aceasta se întăreşte simţitor pe modul Dynamic şi elimină aproape total ruliul pe viraje. Totuşi, caracterul dinamic aminteşte doar în treacăt de un coupe, greutatea de aproape 2 tone şi caracterul uşor subvirator la intrarea în curbe fiind destul de clar resimţite (mai ales în sesiunile de condus rapid).

În schimb, tracţiunea integrală quattro, cu diferenţial central de tip Torsen şi, opţional, diferenţial spate activ, pune din plin umărul la o ţinută de drum sportivă şi exploatarea eficientă a resurselor de aderenţă. Astfel, o apăsare chibzuită – şi la momentul oportun – a acceleraţiei restabileşte echilibrul în curbele abordate cu viteză, ridicând premisele atacării în plin gaz a linilor drepte ce urmează.

Per total, maşina se dovdeşte a fi foare rapidă pe drumurile sinuoase, însă într-o manieră destul de rece şi distantă, ce nu prea reuşeşte să-l entuziasmeze pe cel de la volan. De asemenea, inclusiv direcţia asistată evident nu prea reuşeşte să creeze o legătură strânsă cu cel de la volan, feedback-ul fiind destul de diluat.

test-drive audi a7 3.0 tdi bi-turbo

Concluzie

Audi A7 Sportback impresionează prin stil şi interiorul bine finisat, putând lua oricând locul scorţoasei limuzine A6 (mai ales privind lucrurile prin prisma utilităţii apreciabile pentru un coupe). De asemenea, oferta de echipamente de confort, siguranţă şi asistare a şoferului este la fel de bogată.

Deşi se dovedeşte rapid şi plăcut la drum lung, Audi A7 3.0 TDI Bi-Turbo nu are o dinamică accentuată pe viraje, cum ar putea sugera particula Sportback din denumirea maşinii. Tracţiunea integrală îmbunătăţeşte simţitor ţinuta de drum, însă direcţia este puţin prea mult asistată.

Fiind rafinat, dieselul de top nu strică absolut deloc farmecul maşinii şi oferă acceleraţii foarte bune, înregistrând în acelaşi timp cifre de consum decente. În termeni financiari, componenta emoţională pe care designul lui Audi A7 3.0 TDI Bi-Turbo o aduce în peisaj implică o cheltuială mai mare decât în cazul lui A6, preţul de bază, de aproximativ 70.000 de euro, fiind cu aproximativ 8000 de euro mai mare.

Chiar şi aşa, nu cred că suma reprezintă o barieră de netrecut pentru businessman-ii de succes, care îşi permit luxul de a ieşi uşor din convenţional.

test-drive audi a7 3.0 tdi bi-turbo

Date tehnice

Dimensiuni şi mase

Lungime: 4.969 mm
Lăţime: 1.911 mm
Înălţime: 1.420 mm
Ampatament: 2.914 mm
Masa la gol (EU): 1.925 kg
Capacitate rezervor de combustibil: 65 litri

Motor

Configuraţie: V6, supraalimentare turbo, injecţie directă, tip common rail
Capacitate: 2.967 cmc
Putere maximă: 313 CP/3.900-4.500 rpm
Cuplu maxim: 650 Nm/1.450-2.800 rpm

Transmisie

Automată, cu 8 rapoarte, tracţiune integrală permanentă

Performanţe

Acceleraţie 0-100 km/h: 5,3 secunde
Viteza maximă: 250 km/h

Consum şi emisii

Consum urban: 8,0 l/100 km
Consum extraurban: 5,6 l/100 km
Consum mixt: 6,4 l/100 km
Emisii de CO2: 169 g/km

Preţuri

Preţ de bază: 69.830 euro (TVA inclus)

Sursa: Audi

Error thrown

Cannot use object of type stdClass as array