Test-drive Mercedes-Benz GLA: o nouă specie de SUV

Primul SUV compact de la Mercedes-Benz vine cu un concept inovator, nu doar pentru marca germană, ci pentru tot segmentul. Mercedes-Benz GLA este construit pe noua platformă MFA (Modular Front Architecture), destinată modelelor de dimensiuni mai reduse din Stuttgart, iar caracterul inovator de care aminteam s-a conturat cu ocazia primului test-drive din Granada, Spania.

Dacă în segmentul SUV-urilor de clasă mare Mercedes-Benz a avut un rol de pionierat cu ML, în segmentele de clasă medie şi compactă a reacţionat relativ târziu. În clasa medie, GLK s-a lansat la câţiva ani după Audi Q5 şi BMW X3, iar, acum, Mercedes-Benz GLA apare la patru, respectiv doi ani după BMW X1 şi Audi Q3. Audi a beneficiat de „moştenirea” lui Tiguan pentru a crea un SUV compact mai sportiv, dar cu alură clasică (Q3, ne uităm în direcţia ta), în timp ce BMW a clădit pe bazele lui Serie 3 cu tracţiune spate. În schimb, Mercedes-Benz a trebuit să aştepte noua platforma compactă MFA cu tracţiune faţă pentru a dezvolta şi un SUV compact, care, practic, devine al patrulea membru al familiei A-, B- şi CLA-Klasse.

Totuşi, este impropriu spus platformă cu tracţiune faţă, pentru că aceasta a fost adaptată şi pentru tracţiune integrală, iar, în cazul lui Mercedes-Benz GLA, cu excepţia versiunii de bază GLA 200, toate celelalte pot fi comandate şi cu tracţiune 4×4. Concret, ele sunt GLA 200 CDI, GLA 220 CDI şi GLA 250, versiuni care, apropo, vin, în dotarea standard, şi cu transmisia automată cu dublu ambreiaj. GLA 220 CDI şi GLA 250 sunt singurele variante cu două roţi motrice care primesc, de asemenea, cutia aminitită, în timp ce GLA 200 şi GLA 200 CDI se livrează standard cu o cutie manuală cu 6 trepte.

Sistem de tracţiune integrală nou

Sistemul de tracţiune integrală se numeşte tot 4MATIC, dar nu are nici o legătură cu cele de pe SUV-urile mai mari. Acesta constă dintr-un angrenaj conic integrat în cutia de viteze, care are ungere comună cu transmisia. Mai departe, fluxul de putere este transmis roţilor posterioare printr-un arbore cardanic uşor şi este preluat de un ambreiaj multidisc, amplasat în faţa punţii spate. Integrând angrenajul conic în cutie, inginerii germani au redus substanţial masele implicate, sistemul cântărind doar 70 kg, cu 25% mai puţin faţă de competitori. În mod normal, roţile angrenate sunt cele din faţă, însă, la nevoie, până la 50% din cuplu poate fi redirecţionat către cele din spate (mai mult, pentru scurt timp, proporţia faţă/spate poate deveni de 10%/90%!).

mercedes-benz gla

Interior mai practic decât la A-Klasse

Privit pe viu, te întrebi din ce specie face parte Mercedes-Benz GLA şi ce defineşte cu adevărat un SUV? Garda la sol înaltă, înălţimea mare, consolele scurte, sistemul 4×4? GLA are gardă la sol de 20 cm (se poate comanda chiar şi o suspensie off-road mai ridicată cu 30 mm), are console scurte, un sistem 4×4 eficient şi un design tipic de SUV. Dar nu are absolut deloc proporţiile unui SUV, pentru că înălţimea de 1.494 mm este net mai mică decât a unui SUV convenţional. Nu doar că este cu 11 cm mai scund decât mai clasicul Q3, dar este mai scund cu 5 cm şi decât BMW X1, care, la rându-i, are mai mult o alură de break, decât de SUV.

De ce această abordare? La test-drive-ul de la lansare, inginerii Mercedes-Benz ne-au explicat că înălţimea mai mică a permis o masă mai redusă şi o aerodinamică mai bună, suprafaţa frontală fiind mai compactă decât la multe alte SUV-uri. Unde mai pui, că toate acestea rezultă şi într-un consum mai redus.

Deşi pare mai compact decât X1 sau Q3, în realitate, GLA este aproape la fel de lung şi de lat. Astfel, pe locurile din spate, este suficient loc la genunchi şi nu se poate spune că rivalii oferă mai mult spaţiu. Însă la cap, spaţiul este restrâns pentru persoane mai înalte de 1,75 m, mai ales în cazul în care clientul îşi comandă trapa panoramică. Per total, spaţiul în spate este clar mai generos decât la A-Klasse.

Volumul portbagajului măsoară 421 de litri, fiind comparabil cu al concurenţei. Mercedes a apelat şi la un truc: cu ajutorul unui levier poziţionat în lateralele banchetei spate, spătarul poate fi adus în poziţie verticală; astfel, volumul creşte la 481 de litri. Însă, în acest caz, pasagerii nu vor mai sta prea confortabil. Prin rabaterea banchetei, suprafaţa este aproape plană, iar volumul creşte la 1.235 de litri, acesta fiind ceva mai mic decât la concurenţă.

Ergonomie similară cu A-Klasse

Interiorul demonstrează, clar, că Mercedes-Benz GLA este o maşină construită pe o platformă comună cu A-Klasse. Acest lucru se vede în designul planşei de bord, similar cu al modelului compact: centrala Comand Online (disponibilă opţional) are acelaşi display de 7 inci, neintegrat în consola centrală (şi, ca atare, cu un aspect ieftin), există tot cinci guri de ventilaţie (dintre care trei plasate central), iar schimbătorul cutiei automate este plasat pe coloana volanului. De asemenea, butoanele de reglaj ale scaunelor faţă sunt pe uşă – un element de tradiţie Mercedes-Benz.

mercedes-benz gla

Ca şi A-Klasse, Mercedes oferă trei pachete de echipare, denumite Style, Urban şi AMG Sport. La acesta din urmă, indicatoarele sunt plasate în alveole separate, iar vitezometrul (cu fundal argintiu) este gradat până la 260 km/h.

Echiparea Style oferă scaune confort, pe care, la fel ca şi în cazul lui A-Klasse, le-am preferat înaintea celor sport, cu tetiere integrate, incluse în echipările Urban şi AMG Sport. Cele sport au susţinere laterală bună, dar tetiera nu se poate regla şi în plan longitudinal, fiind prea departe de cap.

Trei tipuri de trenuri de rulare

Mercedes-Benz GLA, cu excepţia versiunii AMG, pune la dispoziţia clienţilor trei tipuri de trenuri de rulare, însă nici unul adaptiv. Asta înseamnă că nu poţi avea trei maşini într-una singură, ci doar un SUV specializat pe o anumită „disciplină”.

De exemplu, optând pentru suspensia confort, ai… ceea ce te aştepţi: un ruliu destul de prezent (maşina înclinându-se vizibil în virajele rapide), în ciuda unei stabilităţi exemplare. Pe de altă parte, cu această suspensie, GLA este mai confortabil decât BMW X1 sau Range Rover Evoque. Şi încă ceva: tracţiunea integrală ajută la diminuarea efectului subvirator, prin transferul spre spate al cuplului atunci când faţa este prea „încărcată” în viraje.

Cine vrea mai multă dinamică, trebuie să comande suspensia sport (în combinaţie cu pachetul AMG Sport sau pachetul Dynamic Handling), care este mai joasă cu 15 mm; în plus, este oferită şi o direcţie sport, mai „incisivă” cu 20%. În acest caz, ruliul este mai redus, dar „plăteşti” preţul unui confort uşor afectat, mai ales dacă alegi jantele de 19 inci.

În sfârşit, pentru iubitorii off-road-ului, Mercedes oferă ceva ce rivalii nu au: o gardă la sol mai mare cu 30 mm, acompaniată de un pachet tehnologic complet. Concret, vorbim despre un răspuns specific pentru acceleraţie, transmisie şi ESP, un sistem de asistare la coborârea pantelor şi un display off-road similar celui de la ML sau GL (el afişează unghiurile de înclinare laterală şi longitudinală, unghiul de înclinare al volanului şi punctele cardinale). Cu acest pachet, Mercedes-Benz GLA s-a descurcat admirabil pe traseul off-road amenajat la lansarea din Granada, consolele scurte permiţând abordarea fără griji a denivelărilor.

mercedes-benz gla

Motoare de top

Din fericire, motoarele mici de pe A-Klasse au fost eliminate din gama lui Mercedes-Benz GLA, care nu are sub capotă nici un agregat de origine Renault, ci doar propulsoare proprii.

Impresionant este motorul turbo pe benzină, de 2 litri şi 211 CP; animat de acesta, GLA 250 4MATIC poate concura chiar şi cu Volkwagen Golf GTI, dat fiind faptul că unitatea supraalimentată „urcă” lejer la 6.000 rpm şi „trage” foarte bine la turaţii joase. Pentru un motor pe benzină, are o forţă de împingere respectabilă, cuplul maxim fiind identic cu cel al lui 220 CDI, dar este obţinut la o turaţie mai mică (de 1.200 rpm faţă de 1.400 rpm). Practic, propulsorul are elasticitatea celui de pe GTI, forţa de împingere a unui diesel şi rafinamentul clasic al unui agregat Mercedes-Benz. Însă, toate astea se plătesc: dacă mergi „liniştit”, poţi obţine un consum de 8,5 l/100 km, dar, în cazul unui şofat uşor sportiv, fără excese, valoarea amintită poate ajunge lejer la 10,5 l/100 km.

Pentru România, ideale sunt cele două dieseluri de 2,1 litri, mai ales că şi versiunea mai slabă, de 136 CP, are tracţiune integrală şi cutie automată. Cu motorul de 170 CP, GLA 220 CDI 4Matic este mai lent şi pare mai greoi decât fratele său pe benzină, însă este net mai eficient. Media de 4,9 l/100 km, anunţată de mapa de presă, nu am obţinut-o, dar, cu puţină atenţie, se poate „scoate” un consum de 6 l/100 km (respectiv 7-7,5 l/100 km, într-un regim mai alert).

mercedes-benz gla

Mercedes-Benz GLA 45 AMG: rival pentru Audi RS Q3

Prezentat iniţial sub formă de concept, GLA 45 AMG s-a transformat, aşa cum era previzibil, într-un model de serie. Mai ales că toate ingredientele erau acolo: platforma tehnică şi motorul AMG turbo, de 2 litri şi 360 CP, preluat de la A 45 AMG şi CLA 45 AMG. Nu în ultimă instanţă, era de aşteptat ca Mercedes-Benz GLA să primească un vârf de gamă cum se cuvine (după modelul A- şi CLA-Klasse).

Prima deosebire importantă, comparativ cu versiunile „civile”, constă în trenul de rulare adaptiv. Surprinzător pentru unii, pe modul Comfort, ruliul este evident şi aici, într-atât că am caracteriza versiunea AMG drept la fel de boemă ca mai „proletarul” GLA 250 dotat cu suspensie Comfort. Însă, acest minus este doar unul aparent. Practic, inginerii mărcii germane merită laude pentru faptul că au reuşit să creeze un mod Comfort chiar… confortabil şi nu doar un tertip de marketing. Aşadar, cine vrea o astfel de polivelenţă, chiar dacă, aparent, lipsită de logică, chiar beneficiază de ea.

Te şi întrebi dacă merită să dai peste 60.000 de euro pentru aşa ceva. Apoi, am descoperit butonul Sport, care îl transformă într-un rival pentru Golf R. În acest mod, schimbările de trepte se petrec la fel de repede ca la SLS AMG (Mercedes-Benz chiar menţionează în mapa de presă acest lucru), suspensia devine ca de kart, cu ruliu minim, direcţia se întăreşte, iar, la retrogradare, evacuarea scoate un bubuit înspăimântător. Cu siguranţă nu e recomandat acest mod când treci prin sate sau pe lângă o rezervaţie de păsări…

De asemenea, pe modul Sport, efectul subvirator este eliminat aproape total, ceea ce este remarcabil pentru o tracţiune integrală derivată dintr-una faţă. Asta a fost posibil pentru că, la GLA 45 AMG, ESP-ul are 3 trepte de reglaj – On, Sport Handling şi Off –, iar, pe Sport Handling, electronica lasă mai multă libertate şi direcţionează mai mult cuplu spre spate.

Cu o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde, GLA 45 AMG atacă direct Audi RS Q3, dar se poate bate de la egal şi cu Porsche Cayman sau BMW M3, cel puţin în privinţa acceleraţiilor şi reprizelor.

mercedes-benz gla

Concluzie

Cu Mercedes-Benz GLA, producătorul german a inventat o nouă specie de SUV compact. Nu arată ca un SUV clasic, dar este mai capabil în off-road decât rivalii săi din clasă. Designul superb se îmbină şi cu o latură practică neaşteptat de bună, GLA putând satisface pe deplin nevoile unei familii tinere. Mercedes oferă un înalt grad de personalizare stilistică şi tehnică pentru SUV-ul său, dar am fi preferat un tren de rulare adaptiv, care să combine trei trenuri de rulare într-unul singur şi pe modelele non-AMG.

Indiferent că vorbim de versiunile diesel sau benzină, este greu de ales pentru că toate sunt excelente. Alegerea depinde de ce vrei să primeşti: o maşină rapidă sau eficientă.

Date tehnice Mercedes-Benz GLA 250 4MATIC

Dimensiuni şi mase

Lungime: 4417 mm
Lăţime: 1804 mm
Înălţime: 1494 mm
Ampatament: 2.699 mm
Masa la gol (EU): 1.505 kg
Sarcina maximă admisă: 485 kg
Capacitate rezervor de combustibil: 50 litri

Motor

Configuraţie: 4 cilindri în linie
Capacitate: 1.991 cmc
Putere maximă: 211 CP/5500 rpm
Cuplu maxim: 350 Nm/1200-4000 rpm

Transmisie

Automată cu 7 rapoarte şi ambreiaj dublu, tracţiune integrală

Performanţe

Acceleraţie 0-100 km/h: 7,1 secunde
Viteza maximă: 230 km/h

Consum şi emisii

Consum mixt: 6,5 l/100 km
Emisii de CO2: 151 g/km

Preţuri

Preţ de bază: 39.072 de euro

Date tehnice Mercedes-Benz GLA 220 CDI 4MATIC

Dimensiuni şi mase

Lungime: 4417 mm
Lăţime: 1804 mm
Înălţime: 1494 mm
Ampatament: 2.699 mm
Masa la gol (EU): 1.595 kg
Sarcina maximă admisă: 480 kg
Capacitate rezervor de combustibil: 50 litri

Motor

Configuraţie: 4 cilindri în linie
Capacitate: 2143 cmc
Putere maximă: 170 CP/3400-4000 rpm
Cuplu maxim: 350 Nm/1400-3400 rpm

Transmisie

Automată cu 7 rapoarte şi ambreiaj dublu, tracţiune integrală

Performanţe

Acceleraţie 0-100 km/h: 8,3 secunde
Viteza maximă: 215 km/h

Consum şi emisii

Consum mixt: 4,9 l/100 km
Emisii de CO2: 129 g/km

Preţuri

Preţ de bază: 38.862 de euro

Sursa: Mercedes-Benz

Error thrown

Cannot use object of type stdClass as array